Lionel Scaloni a discutat despre eșecul șocant suferit de selecționata Argentinei în fața Arabiei Saudite, scor 1-2, la Campionatul Mondial din Qatar.
Selecționerul „Pumelor” a dezvăluit că știa ce tactică va aborda Herve Renard pentru această partidă, însă, cu toate astea, nu a reușit să o și contracareze.
Scaloni susține că echipa lui a făcut un joc bun și că elevii săi trebuie să țină capul sus și să câștige următoarele două meciuri din faza grupelor.
Selecționerul primei reprezentative a Argentinei a explicat că la un astfel de turneu final, există întotdeauna posibilitatea să apară asemenea surprize, iar în zilele următoare, el împreună cu staff-ul său vor încerca să coreleze aspectele negative din jocul de astăzi.
„Știam cum va juca Arabia Saudită. Am pregătit jocul știind că vor sta cu apărarea mai avansată. Offside-urile au fost milimetrice. Nu există nicio altă opțiune decât să ne ridicăm și să trecem peste. Nu trebuie să stăm să analizăm mai mult. Astăzi este o zi tristă, dar trebuie să ținem capul sus și să continuăm.
Cred că am controlat în totalitate prima repriză, dar un gol poate schimba totul. Vom analiza golurile lor cu calmitate. Reușitele au venit în minutele 48 și 51, nu au întors scorul din cauza pregătirii fizice. Vom cere un raport medical, dar, în principiu, majoritatea jucătorilor sunt bine.
Vom continua să gândim în aceeași manieră. Înainte de joc eram văzuți drept favoriți, dar la un Campionat Mondial se pot întâmpla astfel de lucruri. Trebuie să mai lucrăm la aspectele care nu ne-au ieșit”, a declarat Lionel Scaloni, după eșecul cu Arabia Saudită.
Lionel Messi a marcat golul Argentinei, în minutul 10, din penalty, în timp ce Al-Shehri și Al-Dawsari au întors scorul în favoarea saudiților în repriza secundă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER